Număr redus de pensionari menținuți la catedră în școlile botoșănene

Număr redus de pensionari menținuți la catedră în școlile botoșănene.

Datele prezentate de edupedu.ro, clasifică județul Botoșani printre județele cu cei mai puțini pensionari care predau la ore.

Ca pondere în personalul didactic, situația cea mai pronunțată era în Tulcea, unde profesorii pensionari plătiți cu ora reprezentau 6,98%, urmată de Ialomița, cu 5,08%. Călărași avea 2,82%, iar București și Giurgiu câte 2,80%. La polul opus, Gorj avea 0,40%, Bihor 0,49%, Botoșani 0,57%, Mehedinți 0,58% și Suceava 0,59%.

Ministerul explică în răspuns că pensionarii pot fi repartizați numai pe posturile și catedrele rămase neocupate după repartizarea candidaților care îndeplinesc condițiile stabilite prin concursul național și după atribuirea orelor în regim de plata cu ora personalului titular. Instituția spune explicit că, pentru sistemul preuniversitar, este preferabilă angajarea profesorilor pensionari pe posturile rămase libere în locul personalului fără studii corespunzătoare postului.

„Pentru sistemul de învățământ preuniversitar este de preferat încadrarea personalului didactic pensionat pe posturile didactice/catedrele/fracțiunile de catedre rămase neocupate după repartizarea tuturor candidaților cu note la concurs național în schimbul încadrării personalului fără studii corespunzătoare postului”, precizează Ministerul Educației.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More