Nu sunt bani la bugetul local. Flutur : „Să strângem cât putem şurubul ca să putem să supravieţuim până la sfârşitul anului”
Edilul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a reamintit în această săptămână că nu sunt bani de la bugetul local până la finalul anului. Chiar dacă sumele încasate la bugetul local sunt cele prognozate problemele vin ca urmare a scăderii cote din impozitul pe venit .
„Am încasat până la sfârşitul lunii iunie 78% din banii din taxe şi impozite. Cetăţenii au fost corecţi şi au plătit înainte, s-au învăţat că au reducerea de 10%. Mai avem de încasat până la finele anului cam 22% din buget. Graţie unei politici proaste de la nivel guvernamental, a scăzut a doua noastră sursă importantă de venituri, respectiv banii care ne vin din impozitul pe venit. Dacă anul trecut în luna iulie am încasat 5,501 de milioane de lei, în acest an, din cauza acelei scăderi de la 16 la 10% a cotei de impozit, am încasat 3,242 de milioane de lei, mai puţin cu 2,4 de milioane de lei”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
O rectificare pozitivă a bugetului de stat ar putea asigura sume în compensare pentru municipalitatea botoşăneană. „Mai avem jumătate de an în faţă, cheltuielile se fac în a doua jumătate a anului şi nu mai avem de unde să încasăm bani. Trebuie să drămuim banii până la sfârşitul anului ca să putem să funcţionăm. Cred că obligaţia noastră faţă de oraş, faţă de cetăţeni, este să fim cât se poate de realişti şi să facem ca oraşul să meargă. Vă rog frumos să analizaţi aceste date. Poate în ultimul ceas veţi înţelege. Să încercăm să strângem cât putem şurubul ca să putem să supravieţuim până la sfârşitul anului”, a completat edilul municipiului.
scadeti salariile ?
reduceti dimensiunea aparatului administrativ ?
introduceti sistem de informare a taxelor si impozitelor online, plata lor online si reduceti din personal ?
toate sesizarile la primarie – online si reduceti din comisii/comitii/secretare ?
de ce un oras asa mic ca BT are si Rapsozi/Filarmonica/Tetru de papusi/Teatru Eminescu ??? nu e prea mult ?
nu mai tocati banii, rolul primariei e sa ajute COMUNITATEA, adica pe botosaneni, pe toti… nu doar pe unii 🙁