Nu mai incap mortii in cimitire : Locurile de veci vor fi concesionate dupa reguli noi

0 179

Lipsa locurilor de veci din cele două mari cimitire ale municipiului duce la reguli noi de concesionare. Reprezentanţii Urban Serv, societatea care se ocupă de administrarea cimitirelor dar şi ai municipalităţii au venit cu un regulament noi de concesionare a locurilor de veci. Acesta a fost  aprobat de aleşii locali în şedina de la finalul săptămânii trecute.

Prevederi noul regulament
– Concesiunea locului de veci se va face pe o durată de minim 7 ani şi maxim 10 ani, cu posibilitatea de prelungire. După expirarea acestei perioade beneficiarul locului de veci sau familia beneficiarului, în ipoteza în care beneficiarul a decedat, poate veni şi poate prelungi această perioadă de concesiune.
– În cazul în care în perimetrul cimitirului se constată că există morminte neîngrijite sau morminte a căror taxă aferentă concesiunii nu a fost achitată se dă un anunţ în presa locală, se afişează la poarta cimitirului şi la avizierul Primăriei obligaţia de a achita concensiunea sau îngriji locul. Dacă în timp de 3 luni beneficiarul locului de veci sau familia, sau un alt aparţinător nu respectă una dintre cele două obligaţii administratorul cimitirului poate concesiona altcuiva locul. În această ipoteză în cazul decesului noului concesionar se deshumează osemintele persoanei decedate anterior, se face o slujbă şi osemintele sunt îngropate la picioarele noului decedat iar pe crucea aferentă mormântului este trecut atât numele persoanei decedate anterior cât şi numele noii persoane decedate. Costurile necesare la deshumare, slujbă şi reînhumare vor fi suportate de noul concesionar.
– Deschirea mormântului înainte de 7 ani, respectiv dacă există o persoană decedată care a fost îngropată iar într-un interval mai mic de 7 ani altcineva din familia acestuia decedează şi trebuie să fie îngropat în acelaşi loc deschiderea mormântului înainte de 7 ani se face numai în baza unei autorizaţii eliberate de instanţă, a unei autorizaţii date de organul de sănătate competent şi înştiinţarea cel puţin a unui membru al familiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata