Fed mare
Cos mare
Aldet

Noi reguli pentru elevi la școală, din toamnă

0 681

S-a stabilit cum se vor ține cursurile școlare, începând cu luna septembrie. Se pare că vor fi clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală. Potrivit Edupedu.ro, fiecare oră de curs va dura cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate din elevi învață de acasă online.

Documentul cu regulile a fost publicat de Ministerul Sănătății și trimis în școli de către DSP pe 29 mai .  Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. Redeschiderea școlilor va avea loc pe 14 septembrie 2020, conform structurii anului școlar 2020-2021. Concret, specialiștii INSP recomandă “participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev)”.

 

Orele de curs vor fi de maximum 30 de minute, iar pauzele de maximum 20 de minute, pentru a avea toți elevii timp să se spele câte 20 de secunde pe mâini, la ieșirea și la intrarea din pauze, se mai arată în documentul citat. Copiii nu vor sta mai mult de 4 ore la școală.

 

Culoarele făcute în această perioadă pentru revenirea la pregătire a elevilor pentru examenele naționale vor rămâne așa cum sunt și la redeschiderea școlilor, în toamnă. Cum de altfel rămân în vigoare toate măsurile luate în prezent, mai puțin purtarea măștilor în interiorul școlii pentru pentru elevi, la cursuri, aceasta nemaifiind obligatorie decât în pauze, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

Măștile vor fi obligatorii pentru profesori, dar purtarea măștilor în interior pentru elevi nu este recomandată – prevede documentul INSP. Este recomandată în schimb purtarea măștilor în pauze pentru elevi.

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata