Negocieri pentru un nou contract de munca pentru salariatii Nova Apaserv

0 294

În această perioadă au loc negocieri pentru un nou contract de muncă pentru salariaţii Nova Apaserv. Conducerea unităţii şi liderii sindicali poartă negocieri având în vedere că actualul contract expiră la finalul lunii martie. „Nu ştiu dacă vom în măsură să stabilim ceva concret pe partea de salarizare, pentru că aşteptăm legea bugetului de stat, să vedem care sunt posibilităţile acordate de legiuitor, ca să modificăm fondul de salarii. Am avut o primă întâlnire cu sindicatul şi urmează să avem şedinţele săptămânale prin care sperăm să ajungem la un acord de încheiere a unui nou contract”, a declarat Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata