Nebunie pe șosele: Polițiștii au întocmit mai multe dosare penale

0 119

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Lunca, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 1 decembrie 2024, a condus un autoturism, pe drumul public, din comuna Todireni, fiind sub influența alcoolului, respecitv 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

 

 

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi sustras un atoturism, aparținând unui bărbat pe care îl cunoștea și l-ar fi condus pe drumul public, din comuna Lunca, fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, aparatul etilotest, indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult decât atât, acesta a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

 

Depistat la volan, deși nu avea acest drept

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Stăuceni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehiucle suspendată, din luna august 2024.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

 

 

Un șofer băut a încercat să se sustragă controlului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public, din comuna Păltiniș, au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

 

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ un kilometru, când conducătorul auto a oprit și a încercat să se sustragă controlului, însă a fost prins de forțele de ordine.

 

A fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Păltiniș, precum și faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără alcoo

l și conducere sub influența alcoolului.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More