Municipiul Botosani are 60 de kilometri de strazi nemodernizate
Străzile nemodernizate, pline de noroaie după fiecare ploaie, rămâne una dintre cele mai mari probleme nerezolvate a administrației locale botoșănene. Fie că ar fi trebuit fi efectuate lucrări de investiții sau de reparații și intreținere acestea nu au avut loc în acest an așa cum și-ar fi dorit cel mai mult cetățenii care locuiesc în aceste zone. O ultimă postare făcută de viceprimarul municipiului Cosmin Andrei pe o rețea de socializare arată modul în care arată strada Cornului, unde a fost însoțit de deputatul Tamara Ciofu.
„Am fost pe strada Cornului împreună cu doamna doctor, deputat Tamara Ciofu la solicitarea unor cetățeni care au reclamat condițiile improprii de circulație pe o stradă care arată ca în Evul Mediu la 5 minute de mers de Primăria Botoșani. În ședința de Consiliu Local am avut o rectificare de buget în care domnul primar Cătalin Flutur propune achiziția unor pietre de curling care costă 120.000 lei si a propus diminuare sumelor de pe drumurile pe care le-am propus pentru reabilitare (Iuliu Maniu, Gh. Hasnas, Hatman Arbore si altele). Cu acesti bani am putea asfalta strada Cornului unde persoane cu dizabilități nu pot merge pe stradă. În acest moment municipiul Botosani are 60 km de drumuri neasfaltate din totalul de 160 km . Am votat împotriva rectificării subliniind că acest oras are alte priorități față de cele propuse de dumnealui”, a scris viceprimarul municipiului.
Cometantariile cetăţenilor arată nemulţumirea acestora şi cer socoteală pentru că sunt în situaţia de a nu putea avea parte de condiţii normale de civilizaţie. Redăm mai jos câteva dintre comentariile lăsate :
„Pe str Musat Voda cand veniti Dl COSMIN ca santem la fel ca str Corbu !”
„Str I L Caragiale. Alexandru cel Bun. Tătarilor și multe altele sunt taximetrist și ma doare inima când întru pe aceste străzi. Numai zic de str Valcelei care pt cartierul Anl Ciusmea ar fi o scurtături de 10 km.”
„Vechea poveste,străzile Al Humulesti și Tunari. Aș invita doamnele care reprezintă,intr-un fel sau altul orașul Botoșani,să vină încălțate cu sandale,să vedem dacă le place.”
„Si pe strada Paraului puteti merge, nu este asfalt, canalizare sau gaz….ma mir ca ati ajuns cu energia electrica (probabil de pe vremea fostului)”
„Pas cu pas dacă se vrea se face. Suntem o familie de nevazatori care locuim pe str. CORNULUI. Condițiile de circulat sunt dificile. Dacă facem comanda la taxi, o facem degeaba, căci nu vor sa vina din cauza calității drumului, fiind nevoiți sa urcam pana în Impara Traian pentru un taxi. Speram ca domnul Cătălin Flutur sa înțeleagă situația reala din teren.”
„Dl vice va asteptam si in cartierul Luizoaia langă gară unde canalizarea si asfaltul sunt asteptate de ani de zile. La fiecare campanie electorala ni se tot promite si cam atat. Ce ar trebui sa facem noi un cartier de oameni linistiti care platim impozite si taxe sa putem trai si noi civilizat. Va rugam sa nu ne uitati. Stim ca sunteti un om de cuvant. Faceti si pentru noi ceva. Mult succes !”
„De ce nu veniti si pe Aleea Trei Coline,am si eu dreptul sa intru pe proprietate,de ce lasati proprietatea Primariei,adica drumul sa fie ocupat de cei ce nu platesc nimic pentru asta,doar numai pentru faptul ca sunt persoane sus-puse?”
„Pe aleea Artur Enasescu cand veniti cu asfaltarea?”








