parlamentare sus
achitei top

Municipalitatea pregateste programul pentru Zilele Orasului

0 774

Municipalitatea botoşăneană a început pregătirile pentru organizarea Zilelor Oraşului, manifestari ce vor avea loc în perioada 21 – 23 aprilie. Bugetul alocat pentru acţiuni este de 50.000 de lei.
„Avem un proiect de Hotărâre pentru organizarea Zilelor Orașului, vom merge cu o propunere către consilieri în ședința din 30 martie pentru a aproba bugetul și manifestările. În funcție de suma care va fi alocată vom demara discuțiile cu artiști și agenți economici pentru acest eveniment, probabil pe o formulă similară ca în anii precedenți”, a declarat viceprimarul municipiului Cosmin Andrei, cel delegat de primarul Cătălin Flutur să se ocupe de organizarea manifestărilor. Ca şi anii trecuţi locaţia în care vor avea loc acţiunile este Centrul Istoric. „Nu avem alt loc. Pe Pietonalul Unirii nu mai putem organiza, având în vedere și reticența locatarilor acolo, perturbăm traficul. La ACR nu suntem încântați să mergem, este proprietate privată, nu a fost agreată până astăzi. Din acest punct de vedere suntem deficitari față de alte orașe cu organizarea manifestărilor, poate dacă va fi implementat proiectul de amenajare a unei parcări subterane în fața Primăriei, atunci vom face aici”, a spus Cosmin Andrei.
Cât priveşte eventualii artişti ce vor veni la Botoşani discuţiile vor începe de luni, după ce vineri va fi aprobată Hotărârea de Consiliu Local. Există posibilitatea ca în una dintre seri pe scenă să urce şi Orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros din Chişinău.

psd parl jos
Proiect Hotarare de CL

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata