Montarea separatoarelor de sens de pe Soseaua Iasului este amanata pentru 2019
Separatoarele de sens vor fi montate pe Șoseaua Iașului anul viitor. Iniţial acestea trebuiau montate în acest an dar banii din buget nu au fost sufiecienţi. Separatoarele urmează a fi montate de la benzinăria Lukoil și până la sensul giratoriu de la Lebăda. „Separatoarele de sens au fost bugetate anul acesta dar suma nu a fost suficientă pentru a le achiziţiona ţinând cont că avem nevoie şi de plata montajului, trasportului acestor separatoare care sunt construite din beton şi au costuri foarte mari. Rămâne în atenţia noastră pentru bugetul anului 2019”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului. Potrivit unui calcul estimativ, montarea unor separatoare din plastic (umplute vara cu apă, iar iarna cu nisip), pe o distanţă de 3.100 de metri liniari, costă aproximativ 300.000 de lei.
Decizia de a fi montate aceste separatoare a fost luată de Comisia de sistematizare a circulației rutiere în municipiul Botoșani pe fondul accidentelor rutiere grave ce s-au produs în ultimii doi ani în acea zonă.
Reamintim că după sensul giratoriu de la Lebăda, pe sensul de urcare spre municipiul Botoşani, va fi montat şi un radar de informare, pe tronsonul limitat la 70 de kilometri la oră.