Ministrul Muncii anunţă că 100.000 de pensii vor fi recalculate

0 120

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că până la finalul lunii septembrie, aproximativ 100.000 de persoane vor avea pensiile recalculate, fiind vorba despre cei care s-au retras din muncă în baza unor legi speciale. Până la acest moment, peste 40.000 de pensii sunt deja recalculate.

„Sunt persoane care au ieşit de-a lungul timpului pe baza unor legi speciale – legi create strict fie pentru mineri, fie pentru platforme industriale cum e Galaţiul. Aceste persoane au ieşit la pensie, dar au beneficiat de doar 2 dintre cele 3 beneficii.Adică stagiul suplimentar şi reducerea vârstei de pensionare, dar nu au avut punctaj suplimentar. Aceste persoane acum se încadrează în această lege”, a declarat Marius Budăi.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 100.000 de pensii vor fi recalculate.

„Din estimarea noastră, la nivel naţional sunt circa 100.000 de persoane. Deja avem calculate 42.000 de pensii, de decizii. 36.000 deja sunt puse în plată, iar dinamica continuă. Până în 30 septembrie trebuie să închidem această procedură”, a mai explicat Budăi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata