Ministrul Muncii a INTERZIS trimiterea pensionarilor la tratament balnear

0 302

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a suspendat, din 16 martie, activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear iar perioada de tratament în curs pentru pensionarii înscrişi a fost întreruptă cu 3 zile mai devreme. „În această perioadă, după suspendarea înscrierilor pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi pentru bilete de tratament în bazele gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice prin TBRCM, am fost de acord cu decizia întreruperii, cu 3 zile înainte, a perioadei de tratament a seriei în curs. Doresc să nu punem sănătatea pensionarilor în situaţie de risc, mai ales dacă nu putem asigura condiţiile de prevenţie/distanţă socială cerute de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Pensionarii reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile, în eventualitatea contractării virusului”, a scris ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina de Facebook.

Oficialul a justificat măsura prin faptul că unităţile de cazare aparţinând TBRCM nu pot oferi pensionarilor protecţie adecvată faţă de răspândirea coronavirusului.

„M-am gândit în ultimele zile la potenţialele riscuri, aş face orice să nu întrerup beneficiarilor noştri perioada de final a tratamentului în unităţile TBRCM. Unităţile de cazare şi de tratament nu se pot adapta, în situaţia în care sunt, standardelor pentru asigurarea protecţiei necesare împotriva virusului. Din datele pe care le-am urmărit, majoritatea pensionarilor deciseseră oricum, în ultimele 24 de ore, sa îşi întrerupă şederea. Mă voi asigura că primesc înapoi sumele aferente zilelor de tratament nefolosite”, a subliniat Violeta Alexandru.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a suspendat, din 16 martie, activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear, măsură care va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă. Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuţia, la cerere. Ulterior reluării activităţii, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs. „Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi îl gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă. Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările ‘Grupului de analiză’ ce vizează şi „restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri”, precum şi de starea de urgenţă decretată azi, 16.03.2020″, se precizează în comunicatul citat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata