Ministrul Daniel David: În ultimii ani au intrat în sistemul de învățământ mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat

0 352

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Rock FM, că „în ultimii ani au intrat în sistem mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat, din diverse discipline”. „Asta pentru că rolul de profesor și statutul de profesor din societate nu arată bine. Salariul este mic, este prost, ca să spun așa”, a afirmat acesta.

În privința resursei umane, ministrul Educației a spus că „lucrurile stau prost și nu văd deocamdată, pe termen scurt, o soluție”:„Resursa umană, profesorii. Aici lucrurile stau prost și nu văd deocamdată, pe termen scurt, o soluție, pentru că în ultimii ani au intrat în sistem mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat, din diverse discipline. Asta pentru că rolul de profesor și statutul de profesor din societate nu arată bine. Salariul este mic, este prost, ca să spun așa. Tocmai când profesorii tineri au nevoie să-și facă o familie, să-și construiască o viață, nu este o cale atractivă. Aici ce va trebui să facem? Să discutăm foarte cinstit între noi, dacă vrem să valorizăm sau nu profesorii în societate, să-i atragem pe cei mai buni din universități, dar pentru asta va trebui să discutăm despre salarizare.”

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More