Ministrul Daniel David a anunțat consultări cu directorii și inspectorii școlari, privind reorganizarea inspectoratelor și concursurile pentru directori
Concursurile pentru directorii de școli și reorganizarea inspectoratelor școlare județene vor fi cele două mari demersuri administrative din anul 2026, astfel că, „din toamnă vom avea o altă paradigmă pentru inspectorate și o alta pentru ceea ce înseamnă director de școală”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la Senat, pe 18 septembrie, în cadrul evenimentului „Implicarea mediului de afaceri în educație – de la dual la școlile pilot”.
„Reorganizarea inspectoratelor este un jalon PNRR, că vrem, nu vrem, nu îl putem evita”, a precizat Daniel David, citat de edupedu.ro
Ministrul Daniel David a anunțat că va organiza, începând de săptămâna viitoare, consultări în marile orașe, centre regionale, cu directori și inspectori școlari, pentru a decide modelul spre care va merge sistemul: „Sunt 2,3 modele. Le discutăm pe acestea două-trei și să vedem ce propuneri aveți și ce implementăm în țară, atât la nivel de inspectorate, și o să am întâlniri pe acest spectru, cât și cu directorii, fiindcă, în același timp, tot în această toamnă trebuie să pregătim metodologia pentru concursul la nivel de directori, pe care va trebui să îl lansăm tot în prima jumătate a anului viitor„.
Declarațiile ministrului Daniel David despre concursurile pentru directorii de școli și reorganizarea inspectoratelor școlare județene din 2026
În zona deciziilor administrative, avem actorii principali: ministerul, inspectoratele și școlile, directorii de scoli. Când vorbim despre descentralizare administrativă, ai mai multe procese implicate într-un demers de decizie, va vorbesc în calitate de psiholog, cine alege în final, cine ia decizia? și după aceea ai elementul de monitorizare și control pentru implementarea deciziei. Ori de câte ori discut cu oamenii din mediul educațional, mediul de business, autorități locale, modelele sunt diferite.
Unii spun mereu așa: învățământul preuniversitar este un învățământ obligatoriu, fiind obligatoriu este și un drept și o obligație, trebuie să ținem controlul, fiindcă avem 5.600 de unități școlare, încă câteva mii de structuri și ajungem la peste 10.000 de structuri asociate unităților cu personalitate juridică. Avem în sistem spre 4 milioane de oameni, studenți, personal administrativ, cadre didactice și așa mai departe. Într-un sistem obligatoriu trebuie să accentuăm ce? Decizia și controlul sigur că e important.
Există o altă abordare care se spune că trebuie să luăm modele mai vestice, să lăsăm inspectorate să aibă mai multă autonomie locală, școlile să aibă mai multă autonomie locală, unele vor putea să se descurce, altele n-o să se poată descurca. Nu toate autoritățile locale sunt supportive, ca să spun așa, pentru ce se întâmplă în școli. Deci aceasta este o discuție pe latura administrativă. Reflexul meu este mereu pe o descentralizare, unde se poate face, cu elemente de monitorizare și control.
De aceea, începând cu săptămâna viitoare am inițiat serii de întâlniri în marile centre, orașele din cele mai mari din regiuni, astfel încât să poată să vină directori, inspectori din aria respectivă, pentru a discuta cu ei spre ce model vrem sa mergem și vă spun de ce. Pentru ca reorganizarea inspectoratelor este un jalon PNRR, că vrem, nu vrem, nu îl putem evita, cu siguranța, începând de anul viitor trebuie să regândim inspectoratele și să ne gândim cum începem din toamna anului viitor.
Sunt 2,3 modele. Le discutăm pe acestea două-trei și să vedem ce propuneri aveți și ce implementăm în țară, atât la nivel de inspectorate, cât și cu directorii, fiindcă, în același timp, tot în această toamnă trebuie să pregătim metodologia pentru concursul la nivel de directori, pe care va trebui să îl lansăm tot în prima jumătate a anului viitor.
Astfel, gândiți-vă că, din toamnă, dacă facem bine aceste lucruri de arhitectură administrativă, vom avea o altă paradigmă pentru inspectorate și o altă paradigmă pentru ceea ce înseamnă director într-o unitate școlară din țară și acestea trebuie făcute din timp, pentru ca orice modificare să ducă din nou la scandal național.
Într-un sistem de centralizat ca al nostru, orice demers mai general te trezești ca genereaza te miri ce interpretări, care de care mai catostrafala. Deci, le luăm din timp începem discuțiile, consultările și anul viitor vom avea cele două mari demersuri administrative concursul pentru directori și reorganizarea inspectoratelor.







