parlamentare sus
achitei top

Ministerul Educaţiei : Nu se vor diminua numărul de posturi. Există fonduri pentru plata salariilor

0 475

Ministerul Educaţiei precizează că nu va fi diminuat numărul personalului, aşa cum au spus sindicaliştii, şi că nu este în pericol niciun post deoarece există buget pentru plata salariilor. MEN arată şi că în prezent sunt libere peste 30.000 de posturi ce pot fi ocupate în regim de plata cu ora.

 

psd parl jos

„Ministerul Educaţiei Naţionale NU are în intenţie „tăierea” sau „diminuarea” numărului de personal angajat, astfel că nu este în pericol niciun post, aşa cum se afirmă în comunicatul anterior menţionat. Astfel, în acest moment sunt propuse spre aprobare 286.726 de posturi pentru personalul didactic de predare titular, personalul didactic calificat cu contract de muncă pe perioadă determinată, personalul didactic auxiliar, personalul nedidactic etc. Dintre acestea, la ora actuală, peste 30.000 de posturi sunt vacante şi pot fi ocupate în regim de plata cu ora. Situaţia finală a acestora va putea fi stabilită după încheierea angajărilor în sistem, proces aflat în desfăşurare”, informează Ministerul Educaţiei.

 

Instituţia sublinază faptul şi că la nivelul învăţământului preuniversitar este nevoie în continuare de personal calificat.„Mai mult, Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte să asigure toţi angajaţii din învăţământul preuniversitar de stat că, în buget, există fondurile necesare pentru plata salariilor, până la sfârşitul anului”, arată Ministerul.

 

Precizările vin după ce Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a criticat, printr-un comunicat de presă, intenţia Ministerului Educaţiei Naţionale de a diminua numărul de posturi de la nivelul inspectoratelor şcolare în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel din anul şcolar 2017-2018, singurul argument fiind cel al realizării de economii la bugetul de stat.

 

„La ora actuală, Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte un ordin prin care vor fi tăiate peste 1000 de posturi din învăţământul preuniversitar. Acest lucru va duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat, existente la nivelul unităţilor de învăţământ. Riscăm, de exemplu, ca şcolile să rămână fără personal de pază şi întreţinere, în condiţiile în care sunt multe unităţi de învăţământ unde paza este asigurată din banii daţi de părinţi. Mai grav este că tăierile de posturi vor afecta şi procesul didactic, deoarece sunt vizate inclusiv posturi didactice. În plus, riscăm ca orele care se atribuiau până acum la plata cu ora la personalul didactic calificat să fie predate de necalificaţi sau să ne confruntăm cu imposibilitatea plăţii sumelor cuvenite cadrelor didactice pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora. Este grav că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să se majoreze costul standard per elev/preşcolar, MEN preferă să taie şi mai mult din cheltuieli, în condiţiile în care foarte multe unităţi de învăţământ nu au alocate la ora actuală fonduri pentru plata salariilor în trimestrul IV. Când toată lumea cere la unison creşterea calităţii actului educaţional, MEN vine şi ia măsuri care conduc la scăderea acesteia”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata