locale psd
locale sus

Mihaela Huncă, deputat Pro România: „Populism şi vorbe goale: ministrul Afacerilor Interne răspunde sec, programul Vămii Rădăuţi Prut nu poate fi prelungit!”

0 550

 La finalul anului trecut, am adresat o intrebare domnului ministru al Afacerilor Interne Marcel Vela prin care i-am solicitat prelungirea programului de lucru al vămii cu Republica Moldova de la Rădăuți Prut. După cum ştiţi, vama functionează in regim de trafic international cu specific rutier, iar corespondent pe teritoriul moldovean este punctul Lipcani. În prezent, programul de funcționare al vămii strategice a Uniunii Europene cu Republica Moldova este de 12 ore zilnic de la ora 8 la 20. 

simio cosma

“Am adresat această întrebare ministrului de interne în urma numeroaselor sesizări pe care le-am primit atât din partea românilor cât şi a moldovenilor care arătau faptul că valorile de trafic și de tranzit prin această vamă sunt apropiate de cele de la la Stânca Costești sau alte puncte vamale cu program non-stop. Ce să vă zic, am primit un răspuns sec de trei rânduri, citez: «având în vedere că traficul existent pe această legătură transfrontalieră este redus, se apreciază că nu se impune modificarea programului de lucru actual». Asta în condiţiile în care, tot din datele ministerului de interne, în 11 luni, 311 mii de persoane şi 130 de mii de maşini, adică undeva la 900 de persoane pe zi, trec prin Vama Rădăuţi-Prut. Consider că o statistică seacă, ce ne arată că patru sau cinci sute de maşini fac diferenţa dintre un program non stop sau redus al unei vămi nu este relevant, mai ales în contextul intensificării relațiilor între cele două țări surori. Ce mai spun cifrele despre faptul că un program de 24 de ore al vămii Rădăuţi Prut ar fi facilitat organizarea şi desfăşurarea multitudii de acțiuni culturale, economice, sociale și sportive pe ambele maluri ale Prutului? Vă mai amintiţi de toate acele discursuri ale politicienilor aflaţi acum la guvernare, referitoare la sprijinul acordat românilor de pe ambele maluri ale Prutului, declaraţii pompoase făcute numai de Ziua Unirii sau la alte evenimente, unde dă bine să faci fotografii şi să vorbeşti frumos? Toate acestea rămân din păcate, vorbe goale, atât timp cât în realitate nu se face nimic şi nu se ţine cont de voinţa românilor”, a concluzionat deputatul Pro România Mihaela Huncă.

Comunicat de presa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata