parlamentare sus
achitei top

Mesaj de condoleanțe din partea PNL Botoșani: „A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre”

0 124
”O veste extrem de tristă a căzut peste toți cei ce l-am cunoscut pe omul, prietenul, colegul, domnul colonel Radu Anton. Fulgerător, în urmă cu puțină vreme, a plecat dintre noi, lăsând în urmă nemărginită durere.
Atât pentru mine cât și pentru colegii mei liberali a fost o adevărată onoare să îl avem alături. În calitate de consilier județean, a fost o voce sonoră în Consiliul Județean și a taxat de fiecare dată nelegiuirile. A plecat dintre noi prea devreme, nu înainte de a lupta cu toate forțele pentru a aduce un trai mai bun locuitorilor din comuna Vorona, în calitate de candidat al PNL pentru funcția de primar. Și-a dat silința pentru binele comunei Vorona, își dorea cu ardoare să aducă un trai decent în viața voronenilor.
A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să dea putere familiei să vă ofere mângâiere în aceste momente sfâșietoare.
Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl aibă în paza sa!”
Organizația PNL Botoșani, prin Senator Costel Șoptică

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata