Mesaj ambiguu de la PNL. Costel Șoptică președinte și nu prea; Valeriu Iftime: „Am o putere mare în PNL…”

0 366

Conferința de presă organizată vineri de PNL Botoșani menită să clarifice lucrurile în privința schimbărilor de la vârful organizației nu a reușit acest lucru, ba dimpotrivă. Președintele Costel Șoptică a salutat intrarea omului de afaceri Valeriu Iftime în partid, a enumerat mai multe realizări din ultimii ani, însă când a fost întrebat dacă face un pas în spate, cum s-au vehiculat în ultimele zile a respins categoric acest lucru, spunând că este în continuare președinte. Pe de altă parte și Valeriu Iftime nu a vrut să fie mai clar, spunând că nu este momentul unor schimbări mari, fără decapitări, că este simplu membru, nu președinte, însă are „o putere mare in PNL”.

În acest moment nu credem că cea mai bună soluție este să decapităm. Cred în actul democratic. În momentul acesta eu ce pot să fac? Sunt membru al PNL. Cu sau fără funcția de președinte am o putere mare în PNL. Nu-mi doresc să fiu astăzi șeful liberalilor, ca să ce?” a declarat Valeriu Iftime.

Mai mult Costel Șoptică a spus că nu el s-a ocupat personal de adunarea de semnături de susținere de la primarii din județ, că este un subiect pe care nu vrea să îl mai abordeze, și că la o adică când va veni vremea candidaturilor se pot face derogări. (Vis a vis de obligația președinților de organizații să își asume o candidatură la primărie sau Consiliu Județean)

„Domnul Iftime a spus că nu-și dorește să candideze la Consiliul Județean sau la Primăria Botoșani. Cred că indirect aveți un răspuns. Președintele ales al Filialei PNL Botoșani sunt eu. Nici vorbă de demisie. Mă scuzați domnul Iftime, am crezut că lumea știe că sunt președinte ales al Filialei PNL Botoșani”, a menționat Costel Șoptică.

Declarațiile complete in video-ul de mai jos:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata