Medicul care a salvat-o pe Alexia a fost decorat de președintele Iohannis

0 336

Medicul minune Sidonia Susanu, cea care i-a salvat viața Alexiei, fetița cu mâinile amputate, de la Iași, a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis.

În câteva zile se face un an de la accidentul în care Alexia își pierdea ambele brațe. Momentan, încă poartă fașă pe unul dintre brațe, semn că se recuperează. Iată cum a evoluat „minunea de la Iași”.

„După un cumplit accident de autocar petrecut în Paşcani, o fată de 15 ani risca să rămână mutilată pe viață.” Așa sunau titlurile de la TV sau din online, în urma accidentului de la Pașcani, unde Alexia a fost principala victimă. Acum, la un an distanță, viața Alexiei s-a schimbat radical, totul datorită „îngerului ei păzitor” și anume, medicului Sidonia Susanu, de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.

 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 decembrie 2022, autocarul care îi ducea pe artiști, ansamblul din care Alexia și fratele ei făceau parte, la un festival din Slobozia a derapat într-o curbă. Ce a urmat a fost cumplit.

 

În urma impactului, Alexia a rămas cu brațele amputate, însă a avut un înger păzitor.

 

Fata a fost dusă iniţial la spitalul din Paşcani. Medicii de acolo au făcut eforturi să o transfere în siguranţă la Iaşi, unde în cel mai scurt timp începea o intervenţie de excepţie.

Medicii au încercat reimplantarea ambelor membre, atât a celui ce fusese amputat complet în accident, cât și a celuilalt, amputat parțial.

 

La intervenția care a durat aproape 20 de ore au participat șase chirurgi, doi medici ortopezi, trei anesteziști și trei echipe de asistente, dar și Sidonia Susanu, medicul care nu s-a desprins de fată timp de 20 de ore, cât a durat operația.

 

În cele din urmă, operația a fost un succes. După zile întregi de stat în spital, Alexia și-a petrecut noaptea dintre ani, acasă, alături de prieteni și familie.

simio cosma

A urmat apoi luni de zile de recuperare, luni în care medicul Sidonia Susanu a supravegheat-o îndeaproape pe tânără.

 

Acum, legătura dintre cele două este una foarte strânsă, iar pentru eforturile depuse, medicul a fost decorat aseară de către președintele Klaus Iohannis.

 

Mesajul transmis de medicul din Iași:

 

„Cu deosebita onoare si bucurie am primit azi, in ziua Sfantului Andrei, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, cea mai inalta distinctie sanitara oferita de Statul Roman:

Ordinul “Meritul Sanitar” in grad de “Cavaler”.

Va multumesc voua, tuturor celor care, zi de zi, sunteti alaturi de mine pentru a face bine. Doar impreuna putem aduce alinare si speranta pacientilor nostri.

La multi ani, Romania!” a scris medicul Sidonia Susanu pe pagina sa de socializare.

Sursa ziarul de Iași

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata