parlamentare sus
achitei top

Material lemnos confiscat de poliţişti. Administrator amendat cu 5.000 de lei

0 459

Joi poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu lucrători specializaţi din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat mai multe controale privind respectarea prevederilor legale referitoare la transportul, primirea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos.

psd parl jos

Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din oraşul Săveni, s-a constatat că pe o perioadă de şase luni există o diferenţă în minus la stocul faptic faţă de cel scriptic cu cantitatea de aproximativ 20 metri cubi de material lemnos.

Administratorul societăţii, un bărbat de 50 de ani, a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar materialul lemnos respectiv a fost confiscat de poliţişti.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata