Măsuri dispuse de polițiști cu prilejul minivacanței 

0 82

Așa cum v-am obișnuit și în aceste zile, polițiștii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, în siguranță.

 

 

În această perioadă, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, rutieră, investigarea criminalității economice, prevenire și acțiuni speciale, vor acționa, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe de cercetare penală, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.

 

 

Precizez faptul că scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv și nu de a aplica sancțiuni, motiv pentru care facem apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți, pentru a evita astfel să fie implicați în evenimente nedorite.

 

 

Vom avea o prezență activă atât în zonele în care se organizează evenimente cu ocazia Zilei naționale a României,  precum și în locurile în care se formează aglomerări de persoane, cluburi și discoteci, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar și pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se afla în sfera de competență a poliției.

 

 

Totodată, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

 

 

 

Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru fluidizarea traficului rutier dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere penală a conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

 

 

Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, la nivelul Poliției Române a fost demarat, începând cu data de 21 noiembrie a.c., acțiunea națională ”Foc de Artificii”, care are ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor prin activități de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

 

 

La nivelul județului nostru, aceste activități sunt coordonate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, însă oricare dintre polițiști are competență de a constata și sancționa astfel de  fapte.

 

 

Pentru evitarea implicării în evenimente negative,vă recomandăm :

 

-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!

 

-La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Aceasta să fie inscripționată în limba română!

 

-Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

 

 

Exemplu:

 

 

La data de 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, într-o societate comercială, din orașul Săveni, peste 200 de obiecte pirotehnice expuse la vânzare.

 

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stablit faptul că societatea respectivă nu deținea autorizație de deșinere, depozitare, comercializare, a obiectelor respective, motiv pentru care acestea au fost supuse confiscării .

 

 

De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata