Maşinile abandonate vor putea fi ridicate într-un timp mai scurt de pe drumurile publice

0 623

Un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri sau în parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent, se arată într-o lege promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Conform noii legislaţii, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.Perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiţia termenului „vehicule fără stăpân” se modifică pentru a include şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare româneşti.

Iniţiativa prevede obligaţia autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziţie 5 zile de la primirea somaţiei pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzilor şi dovada efectuării ITP-ului.

La nivelul municipiului Botoșani de ridicarea rablelor de pe domeniul public se ocupă societatea Eltrans. Societatea încasează câte 150 de lei pentru fiecare rablă ridicată de pe domeniul public, la care se adaugă încă 100 de lei pentru transportul autoturismului în parcul auto al societăţii, respectiv o sută de lei pentru transportul la un centru de colectare fier vechi. Potrivit regulamentului, tariful de depozitare de 40 de lei pe zi nu se aplică în primele 60 de zile calendaristice de la data depozitării autovehiculului la Eltrans. Acesta tarife vor fi decontate de municipalitate urmând ca municipalitatea să-şi recupereze banii din valorificarea maşinilor predate la societăţile de preluare fier vechi.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More