Mașini ridicate și amenzi aplicate de polițiștii locali botoșăneni
În data de 19 februarie 2026, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea poliției locale, polițiștii locali au desfășurat activități specifice în Piața Centrală pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, desfășurarea unui comerț civilizat și respectarea prevederilor legale ce revin în competența instituției
Pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006 și anume situații în care autoturisme fie erau parcate în raza de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația ,,Oprirea interzisă”, fie prin modul în care erau parcate stânjeneau circulația, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3240 lei și aplicate 47 de puncte penalizare.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Poliției locale.








