parlamentare sus
achitei top

Masini conduse pe contrasens de doi soferi bauti

0 646

În Ajunul Crăciunului, în jurul orei 03.30, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani, un conducător auto se deplasează cu un autoturism pe contrasens.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani, pe fondul consumului de alcool, pierde controlul asupra direcției de deplasare, pătrunde pe scuarul depărțitor al sensurilor de deplasare unde impactează un stâlp din metal de susținere a iluminatului pulic și distruge un ornament din lemn.
Ulterior, continuă deplasarea pe sensul opus de mers până la intersecția cu Aleea Zorilor, unde la volanul autoturismului se urcă unul din pasagerii din autovehicul, respectiv un tânăr de 20 de ani şi care nu deţine permis de conducere, fiind ulterior depistat pe strada Pacea de către echipajele de poliție.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind de 0,75 mg/l, respectiv 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata