Marius Budăi: România nu mai are nevoie de încă o rundă de negocieri despre negocieri

România nu mai are nevoie de încă o rundă de negocieri despre negocieri.

 

Are nevoie de un Guvern. Acum.

 

PSD și-a asumat public responsabilitatea. Am propus o soluție clară: un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu și suntem pregătiți să intrăm imediat la muncă. Fără liste interminabile de condiții. Fără rotative reinventate. Fără acorduri despre viitoare acorduri.

 

Am auzit declarațiile domnului Ilie Bolojan potrivit cărora PNL este dispus să susțină un guvern minoritar în jurul PSD. Credem că, în politică, cuvântul dat trebuie să valoreze mai mult decât un comunicat de presă.

 

Din păcate, în loc de decizii, vedem tot mai multe tertipuri procedurale. În loc de soluții, apar noi condiții. În loc să construim un Guvern, unii par preocupați să construiască alibiuri și să demonstreze că funcțiile sunt mai portante decât responsabilitatea.

 

Între timp, România pierde timp. Iar timpul înseamnă bani, investiții, reforme și încredere.

 

Guvernul interimar are atribuții limitate. Economia nu poate fi pusă pe pauză până când toate orgoliile politice își găsesc confortul.

 

PSD este la masă. Cu soluții. Cu responsabilitate. Cu disponibilitate pentru dialog.

 

Întrebarea este simplă: cine își asumă guvernarea și cine își asumă doar încă o conferință de presă despre responsabilitate?

 

România nu mai are nevoie de spectacol politic. Are nevoie de decizii. Responsabilitatea începe în momentul în care încetează pretextele, altfel, unii se vor transforma în campioni ai negocierilor fără sfârșit.

 

Istoria nu îi va ține minte pe cei care au negociat la nesfârșit. Îi va ține minte pe cei care și-au asumat răspunderea atunci când România avea nevoie de un Guvern.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More