Marius Budăi: Legea integrității: partidul domnului Bolojan a votat-o în Parlament, apoi domnul Bolojan a contestat-o la Bruxelles.
LEGEA INTEGRITĂȚII: partidul domnului Bolojan a votat-o în Parlament, apoi domnul Bolojan a contestat-o la Bruxelles. Nota de plată riscă să o achite România!
Domnul Ilie Bolojan reușește o performanță greu de explicat și chiar de egalat: a ajuns să pună sub semnul întrebării, la Bruxelles, îndeplinirea de către propria țară a unui jalon din PNRR.
Parlamentul României a adoptat Legea integrității, iar Curtea Constituțională a validat-o. Și un detaliu extrem de important: legea a fost votată inclusiv de PNL, partidul condus de domnul Bolojan. Mai mult, chiar dumnealui a justificat votul liberalilor prin necesitatea protejării celor 770 de milioane de euro din PNRR. Ministrul responsabil de PNRR de atunci, domnul Dragoș Pîslaru, declara, în luna august, că legea îndeplinește condițiile Comisiei Europene. Dar, la numai câteva zile distanță, pe 3 septembrie, domnul Bolojan și doamna ministru de Externe, Oana Țoiu, au cerut Comisiei Europene să verifice urgent legea.
Cu alte cuvinte, PNL votează legea în Parlament, prim-ministrul o susține în numele protejării banilor europeni, iar apoi același prim-ministru ajunge să pună sub semnul întrebării, la Bruxelles, îndeplinirea jalonului de către România! Unic în UE. Este greu de găsit o asemenea contradicție.
Consecințele nu sunt deloc teoretice. România riscă o penalizare estimată între 100 și 200 de milioane de euro, din cele 770 de milioane aferente jalonului. Pe 4 noiembrie, ministrul Proiectelor Europene, domnul Mihai Ghigiu, a avertizat că este foarte probabil ca România să fie penalizată și a criticat modul în care Guvernul a gestionat situația.
Să fie foarte clar: nu vorbim despre banii unui partid, ai lui Bolojan sau ai lui Fritz. Sunt banii României! Bani care puteau însemna investiții, dezvoltare și oportunități pentru români. Iar episodul acesta spune multe despre felul în care unii înțeleg să guverneze.
Se pare că pentru domnii Bolojan și Fritz interesul politic, protejarea unor oameni sau păstrarea funcțiilor au ajuns mai importante decât interesul național.
Comunicat de presă







