Marius Budai: „În timpul guvernării PSD România a fost în topul creșterii economice în UE”

0 460

Într-o postare pe Facebook deputatul PSD Marius Budai a prezentat creșterea economică pe care a avut-o România în perioada guvernării PSD:

d liberala 2

„Să înțelegem dragi cetățeni români ce înseamnă să ai un program de guvernare serios.
Cifrele nu mint niciodată.
Am promis în Programul de Guvernare o creștere economică medie de peste 5% și am obtinut 5,2%.
În timpul guvernării PSD, perioada ianuarie 2017- octombrie 2019, România a fost în topul creșterii economice în UE.
· 7,1% în anul 2017 (creștere de 3 ori mai mare decât media UE28);
· 4,4% în anul 2018 (creștere dublă față de media UE28)
· 4,1% la 9 luni din 2019 și 4,1% total an 2019(conform Prognozei din data de 13.02.2020 a Comisiei Europene)
Mare parte din creșterea economică din 2019 a venit din creșterea record a lucrărilor de Constructii – efect al facilităților acordate acestui sector de Guvernarea PSD începând cu 1 ianuarie 2019 – printre care salariul minim net în lei echivalent cu 500 euro.
Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 28% în anul 2019 față de anul 2018.
În acest mod PSD a asigurat fondurile necesare pentru majorarea veniturilor și pentru investiții.
PSD crede cu tărie că rezultatele creșterii economice trebuie împărțite echitabil.
#mai_mulți_români_în_clasa_de_mijloc”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata