Marius Budai, deputat PSD : Drumurile județene și drumurile comunale din Botoşani au primit cea mai mare sumă din România

0 1.270

Puterea de cumpărare a crescut ca urma a creşterilor salariale ale Guvenului PSD, iar specialiştii plecaţi în străinătate revin în ţară. Acesta este convingerea deputatului social democrat Marius Budăi. La conferinţa de presă susţinută la sediul PSD din municipiu acesta, care deţine şi funcţia de preşedinte al comisie de buget – finanţe, a precizat că pentru drumurile judeţene şi comunale, judeţul Botoşani a primit cea mai mare sumă de bani de la nivel naţional. „Această funcție de președinte a comisiei de buget – finanțe este o funcție foarte importantă, nu neapărat pentru mine personal, cât pentru județul nostru, să aibă o persoană indiferent care este numele acesteia în această funcție și o să vă explic de ce. Am fost acolo când s-a aprobat amendament la fila de buget și atunci drumurile județene și drumurile comunale au primit cea mai mare sumă din România și va curge așa toată perioada până în 2020”, a declarat Marius Budăi, deputat PSD.

Economia României are o evoluție sănătoasă în guvernarea PSD
Creștere a producției industriale în primele luni ale anului cu 7% și care NU este bazată pe consum
Consumul în PIB rata de creștere este la media europeană, la 78%
Contribuția consumului la creșterea economică va fi de 4,9% conform Eurostat
Ponderea investițiilor va crește la 7,4%
Creștere a investițiilor de 288% în primul trimestru al anului 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata