Maricel Maxim, consilier local liberal : “La Consiliul Local facem discuții politice și circ”

0 653

Dezvoltarea locală este blocată de cosnilierii locali social democraţi, care în cadrul şedinţelor de la municipiu aleg să facă politică şi nu administraţie. Acuzele vin din partea lui Maricel Maxim, consilier local liberal.

„În Consiliul Local noi trebuie să facem administrație și nu politică sau alt gen de activități. Sunt proiecte pentru construirea de locuințe și ansambluri de locuințe care nu reușesc să treacă din cauza faptului că acei colegi de la PSD nu înțeleg că Botoșaniul are nevoie de dezvoltare.  De asemenea, noi am cerut ca Parcul de agrement Cornișa să fie preluat pe obiective pentru că avem obiective finalizate sută la sută. Ca urmare a închirierii terenurilor de fotbal și tenis, a patinoarului și amfiteatrului, s-ar putea aduce bani la bugetul local. Acum două săptămâni am fost împreună cu primarul municipiului și cu consilierii locali, să vedem stadiul lucrărilor de la Cornișa. Specialiștii de acolo spun că suntem la peste 95%. Nu înțelegem de ce nu doresc colegii noștri să dăm drumul cât mai repede la acest proiect important care ar aduce inclusiv notorietate Botoșaniului. La Consiliul Local, în loc să facem administrație, facem discuții politice și circ”, a declarat Maricel Maxim.

În acelaşi timp acesta îi acuză pe parlamentarii social democraţi că nu au reuşit ca de la preluarea mandatului să facă nimic pentru ca situaţia de la Teatrul Mihai Eminescu să fie deblocată.

„Știm cu toții că lucrările de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu au început în perioada primarului PSD care nu a reușit să managerieze situația, pierzând cinci milioane de euro. Acum suntem în situația în care un parlamentar PSD face apel la copii, să-i folosească pentru notorietatea acelui parlamentar. Mi se pare un lucru deosebit de grav. Sunt șapte parlamentari PSD care nu au reușit să facă nimic pentru continuarea lucrărilor la teatru”, a mai spus Maxim.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata