Lucrările pentru extinderea rețelei de gaz metan în comuna Mihai Eminescu sunt în grafic. Primar Andreea Alecu Gireadă: „Mulțumim locuitorilor pentru răbdarea acordată”

Lucrările pentru extinderea rețelei de gaz metan în comuna Mihai Eminescu sunt în grafic, execuțiile din satul Stâncești fiind aproape finalizate. Primarul comunei Mihai Eminescu Andreea Alecu Gireadă a declarat că mulțumește locuitorilor pentru răbdarea acordată, ținând cont de disconfortul creat de lucrări, însă ține să îi asigure că sunt făcute toate eforturile ca firma care realizează proiectul să termine la timp. „Locuitorii comunei trebuie să știe că nu trebuie să se înscrie pe o listă anume pentru racordarea la această utilitate. Proiectul este inițiat încă din anul 2015, lucrăm la acest proiect de mai bine de zece ani. Au fost prinse pentru localitatea Stâncești, de exemplu, 257 de racorduri. Am găsit o soluție împreună cu operatorul să dublăm acest număr de utilizatori și într-un final după ce vom reuși să facem execuția lucrărilor pentru racorduri vă vom aduce la cunoștință exact care este modalitatea ca dumneavoastră să reușiți să vă faceți proiectul și execuția lucrărilor pentru a beneficia de utilitate in gospodăria dumneavoastră” a declarat primarul comunei Mihai Eminescu. In scurt timp lucrările din satul Stâncești vor fi încheiate, urmând să fie continuate în satul Cătămărăști Vale și ulterior și la celelalte sate prinse în proiect. Extinderea rețelei de gaz metan a comunei Mihai Eminescu este desfășurat prin Anghel Saligny, valoarea totală fiind de 27 de milioane de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More