Lucrările de pe străzile municipiului au fost inspectate de primarul Cosmin Andrei

0 188

Mai multe șantiere din municipiul Botoșani au fost inspectate, din nou, de primarul Cosmin Andrei împreună cu viceprimarul Bogdan Buhăianu și administratorul public Mircea Magdalena, săptămâna aceasta.

Aceștia au discutat cu muncitorii, asigurându-se că lucrările se desfășoară conform proiectelor și că nu fac rabat de la calitate.

„Am purtat discuții, inclusiv cu cetățenii aflați pe străzile în plin șantier, ascultând atât dorințele cât și sfaturile celor direct afectați. Sunt  interesat de bunăstarea locuitorilor municipiului Botoșani și că ei sunt, cu adevărat, cei mai buni consilieri ai mei”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Unul din șantiere deschise este pe strada I. L. Caragiale.

După ce s-a intervenit la sistemul de canalizare pluvială (100%), constructorii au amenajat trotuarele și căile de acces spre proprietăți, cu pavele pietonale și borduri (1.760 mp).

Vor mai fi realizate lucrări de asfaltare pe toată lungimea celor 582 de metri liniari, racorduri cu străzile învecinate, semnalizare rutieră, marcaje și locuri de parcare.

Alte șantiere inspectate au fost:

– Aleksandr Pușkin ( constructorii amenajează atât căile de acces cât și trotuarele).

-Strada Barbu Lăzăreanu.

Primarul Cosmin Andrei a menționat că toate lucrările sunt în grafic.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata