Lucrările au fost reluate la locuințele sociale din cartierul ANL Cișmea
Lucrările au fost reluate la locuințele sociale din cartierul ANL Cișmea.
La licitaţia organizată de municiplaitate au participat patru firme, contractul fiind câştigat de către societatea Inside Construction.
„Continuăm reabilitarea blocurilor pentru locuințe sociale. A fost un interes foarte mare și pentru acest șantier. Au fost patru ofertanți. În cele din urmă am semnat un contract cu firma câștigătoare, s-a apucat de lucru cel care a câștigat. Vom avea 72 de apartamente la un obiectiv care a fost închis din cauza firmei care a intrat în faliment și am reluat licitația pentru restul de execuție”, a declarat primarul municipiului Cosmin Andrei.
Contract încheiat cu S.C. INSIDE CONSTRUCTION SRL
La această procedură au participat 4 ofertanți, respectiv:
1. S.C. CORNELL`S FLOOR SRL cu subcontractanții : S.C. TEST PRIMA SRL și S.C. IZOKINDEL SRL
2. S.C. DIOCONSTRUCT SRL cu subcontractanții : S.C. MERIDIAN SRL, S.C. B.D. ELECTROSERVICE SRL și S.C. DANY HILTIGAZ ACTIV SRL
3. Asocierea S.C. ESTIMERA CONSULTING SRL (lider asociere) și S.C. ABC CON INTERNATIONAL, cu subcontractanții S.C. SIGMA INSTALGAZ SRL, S.C. ELPRO SRL și S.C. INSTAL-CON SRL
4. S.C. INSIDE CONSTRUCTION SRL cu subcontractanții S.C. BUILD INSTAL ELECTRIC SRL, S.C. KLIMER SERV SRL și INTREPRINDERE INDIVIDUALA SILAV C VASILE
Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 10,3 milioane de lei fără TVA, cea a ofertantului câștigător fiind de 8,3 milioane de lei fără TVA.
Termenul de execuție: 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Vor fi astfel finalizate cele 6 blocuri care includ 72 de apartamente (22 de garsoniere și 50 de apartamente cu două camere).
Lucrările pentru acest obiectiv au fost sistate în anul 2018, de către societatea VICTOR CONSTRUCT SRL, motivat de finanțarea multianuală și creșterea prețurilor la materiale și în special la manoperă.
La acea dată, lucrările erau la un stadiu de aproximativ 53%.