parlamentare sus
achitei top

Lista cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare

0 72

Românii care vor reveni în ţară din 17 state europene nu vor mai intra în carantină sau autoizolare, iar zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua începând cu 15 iunie.

 

psd parl jos

Izolarea la domiciului nu va mai fi obligatorie pentru persoanele care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, începând cu data de 15 iunie, a decis sămbătă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, legăturile aeriene cu aceste destinaţii vor fi reluate de la aceeaşi dată.

 

„În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. (2) Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro ”, se arată în decizia adoptată sâmbătă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

 

De asemenea, zborurile către aceste ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.

Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata