Licitație amânată pentru lucrările la drumul Botosani – Tg. Frumos

0 541

Licitația pentru lucrările la drumul Botoșani – Tg Frumos a fost amânată pana la jumătatea lunii februarie. Ceea ce infobt.ro anunța pe 17 ianuarie azi a fost adus la cunoștința și de conducerea CNAIR.

CNAIR a fost nevoită să anuleze astăzi procedura de achiziție publică pentru modernizarea DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani (km 0+000 – km 76+758), din cauza lacunelor din documentele prezentate de ofertanți, toate ofertele fiind declarate neconforme.

În acest moment, CNAIR pregătește relansarea licitației pentru obiectivul menționat, a cărui valoare estimată este de 268.601.000 lei fără TVA.

Compania are asigurată din bugetul de stat suma necesară derulării acestui proiect și va relua licitația în data de 4 februarie 2019.

“CNAIR a înțeles importanța acestui proiect pentru zona Moldovei și a urgentat procedurile interne pentru reluarea licitației. Compania se va organiza astfel încât după depunerea ofertelor, evaluarea acestora să fie realizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede”, a precizat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.

„Guvernul României a asigurat finanțarea proiectului prin alocarea fondurilor necesare care urmează să fie prevăzute în bugetul Companiei”, a mai subliniat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.

Comunicat de presă CNAIR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata