Liberalii botosaneni vor marca azi 144 ani de la infiintarea Partidul Național Liberal

0 89

Partidul Național Liberal, cea mai veche formațiune politică din România, împlinește astazi 144 de ani de la înființare (24 mai 1875).

Astazi, liberalii botosaneni vor marca aniversarea a 144 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal prin depunerea, la ora 14.00, a unei jerbe de flori la bustul lui Ion Pilat din Parcul Junior, apoi se vor deplasa, pentru a pune o alta jerba de flori, la bustul primului presedinte al PNL, Ion C. Bratianu (1821-1891),  bust aflat in incinta Primariei Botosani.

De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, respectiv: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea și recunoașterea internațională a independenței de stat (1877-1878), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1916-1918), adoptarea Constituției din 1923 și relansarea economică de după criza din 1929-1933. În toată această perioadă, liberalismul, ca doctrină economică și socială, a devenit fundamentul pe care s-a construit România modernă.

Liberalismul este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, a meritocrației, stimulatorul inițiativei fiecărui individ, a egalității în fața legilor, a garantării drepturilor și libertăților cetățenești. În plan social, mișcarea liberală are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății și coeziunea socială, iar în plan economic este adeptul declarat al capitalismului și al economiei de piață, în care statul are rol doar de reglementare.

Partidul Național Liberal se declară atașat valorilor democrației, pluralismului politic și statului de drept, propunându-și totodată să aibă o contribuție la dezvoltarea actuală a țării, pe măsura faptelor trecutului său, însă ținând cont de realitățile sociale și economice actuale.

La mulți ani, dragi liberali de pretutindeni!

Departamentul de comunicare al PNL BOTOȘANI

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata