Legea Alexandra Ivanov a fost promulgată de președintele Nicușor Dan: În toate spitalele din România va fi instalat buton de panică și camere de supraveghere la ATI și UPU
Legea Alexandra Ivanov a fost promulgată de președintele Nicușor Dan: În toate spitalele din România va fi instalat buton de panică și camere de supraveghere la ATI și UPU
Legea a fost numită după tânăra mamă care a murit la Maternitatea din Botoșani strigând „Nu am aer!. Promulgarea Legii „Alexandra Ivanov” este privită ca un pas esențial pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile medicale. Inițiatorii consideră că implementarea butoanelor de panică și a sistemelor de monitorizare video ar putea preveni tragedii similare, asigurând intervenția rapidă a personalului medical în cazuri critice.
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care este promulgată Legea privind reforma în domeniul sănătății. Aceasta face parte din pachetul de legi asupra cărora premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului.
”Am promulgat o lege care aduce noi reglementări în domeniul sănătății și care va crește gradul de protecție deopotrivă pentru pacienți și pentru personalul medical.
În toate unitățile sanitare publice și private, în fiecare salon destinat internării pacienților vor trebui introduse butoane de panică. Aceste sisteme vor declanșa o alertă în cazul unor urgențe medicale sau a unor situații de pericol iminent, ceea ce este util mai ales pentru pacienții imobilizați sau cu autonomie redusă.
Prin această lege, va deveni obligatorie și instalarea unor sisteme de supraveghere video în secțiile ATI, în unitățile de primiri urgențe și în cele destinate pacienților cardiaci critici. Scopul este asigurarea respectării protocoalelor și procedurilor medicale pentru ca pacienții să poată beneficia de îngrijire adecvată la cele mai înalte standarde medicala.
În același timp, acest sistem oferă un grad sporit de siguranță personalului medical prin descurajarea potențialelor agresiuni din spitale.”, a spus Nicușor Dan.
Legea impune ca toate unitățile sanitare, publice sau private, să instaleze și să mențină în funcțiune butoane de panică sau sisteme de alertă în fiecare salon destinat internării. Dispozitivele vor fi amplasate astfel încât pacienții să poată semnala rapid o urgență medicală sau o situație de pericol iminent, iar sistemul va înregistra și timpul de intervenție.
În plus, toate spitalele cu secții de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) și Unități de Primiri Urgențe (UPU) vor fi obligate să monteze camere de supraveghere video.
Acestea vor monitoriza activitatea medicală fără a încălca intimitatea pacienților, iar înregistrările vor fi păstrate între 3 și 60 de zile, cu acces strict pentru personalul autorizat.







