Lansare a proiectului vizând reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”

0 578

Azi a avut loc conferinţa privind demararea activităţilor aferente implementării proiectului „Reabilitare şi dezvoltare turistică a monumentului istoric Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe”, proiect cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, data finalizării lucrărilor fiind 11 februarie 2021, iar valoarea este de 7,258 milioane de lei. Managerul de proiect este Adriana Zăiceanu, administrator public al municipalităţii.  Aceasta a ţinut să mulţumească pentru implicare în realizarea proiectului preotului paroh Dumitru Mateciuc.

„Ne dorim ca proiectul să se realizeze într-un termen mai scurt decât este preconizat. Marea parte a banilor este destinată pentru ceea ce înseamnă lucrări de consolidare şi reabilitare, de amenajare a curţii, a turnului bisericii. Păcat că biserica nu a avut pictură, dacă avea pictură, erau eligibile şi lucrările de restaurare a picturii. Iniţial, documentaţia a fost prevăzută şi cu lucrări de restaurare a picturii. Părintele (Dumitru Mateciuc – n.r.) a fost printre primii care a avut documentaţia tehnică elaborată în anul 2014. Noi toţi am sperat că în 2014, la lansarea noului exerciţiu financiar, vom putea să accesăm aceste axe din POR, aveam şi autorizaţie de construire. Nu s-a întâmplat aşa şi a fost necesar ca părintele să actualizeze, tot pe cheltuială proprie, documentaţia pentru că aşa cereau ghidurile”,a declarat Adriana Zăiceanu.

La rândul său preotul Dumitru Mateciuc a mulţumit tuturor celor care au fost alături de el şi l-au ajutat în tot acest demers. Până acum Biserica „Sfântul Gheorghe” a cheltuit aproximativ 300.000 de lei. Din păcate, cei aproximativ 150.000 de lei, plătiţi pe documentaţia până în 2014 nu vor mai putea fi recuperaţi. „Asta nu e un capăt de ţară. Noi îi mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să implementăm proiectul. Puteam să investim toţi aceşti bani şi să nu treacă proiectul. Mă bucur că am biruit cu ajutorul lui Dumnezeu, al Sfântului Gheorghe şi al tuturor enoriaşilor care au fost alături de mine”, a spus preotul Dumitru Mateciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata