Joi și vineri este inchis la inmatriculari, permise si pasapoarte

0 148

Pe parcursul celor două zile libere de joi şi vineri acordate de Guvern, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, cele două servicii subordonate Instituţiei Prefectului – Judeţul Botoşani nu vor avea program de lucru cu publicul.

Astfel, în perioada 15 – 16 august 2019, atât Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor cât şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple vor fi închise.

Menţionăm că la Serviciul de Permise nu au fost înregistrate programări pe parcursul celor două zile libere iar Serviciul de Paşapoarte va funcţiona pe parcursul săptămânii viitoare (19 – 23 august 2019) cu program prelungit, de la 08:30 la 18:30.

Una din cele mai mari sărbători din calendarul creştin ortodox, Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori. 

În acest an, Guvernul a hotărât acordarea unei zile libere în plus, pe 16 august, Pe parcursul celor două zile libere de joi şi vineri acordate de Guvern, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, cele două servicii subordonate Instituţiei Prefectului – Judeţul Botoşani nu vor avea program de lucru cu publicul.
Astfel, în perioada 15 – 16 august 2019, atât Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor cât şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple vor fi închise.
Menţionăm că la Serviciul de Permise nu au fost înregistrate programări pe parcursul celor două zile libere iar Serviciul de Paşapoarte va funcţiona pe parcursul săptămânii viitoare (19 – 23 august 2019) cu program prelungit, de la 08:30 la 18:30.
Una din cele mai mari sărbători din calendarul creştin ortodox, Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori.
În acest an, Guvernul a hotărât acordarea unei zile libere în plus, pe 16 august, pentru a face o punte între sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi weekend.
Modul de recuperare a zilei de 16 august 2019 va fi stabilit de Ministerul Afacerilor Interne.
pentru a face o punte între sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi weekend.

    Modul de recuperare a zilei de 16 august 2019 va fi stabilit de Ministerul Afacerilor Interne. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata