IPS Teofan a sfințit Drumul Mănăstirilor
Unul dintre proiectele extrem de importante ale Consiliului Județean Botoșani a ajuns la final.
Azi a avut loc inaugurarea Drumului Mănăstirilor, DJ208H Vorona – Oneaga – Pădureni. La intersecția Drumului Mănăstirilor cu intrarea spre Mănăstirea Sihăstria Voronei a avut loc o scurtă slujbă de sfințire ținută de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
„Mulțumesc tuturor celor care au susținut demersul nostru și în special celor care-l vor continua și-l vor dezvolta, astfel încât „Botoșani – Tărâmul Sfinților” să rivalizeze de la egal la egal cu Ținutul Bucovinei. Avem mănăstiri încărcate de istorie, lăcașe de cult cu o mare încărcătură duhovnicească pe care vă invit să le vizitați, să participați la sfintele liturghii și sunt convinsă că aici vă veți regăsi liniștea sufletească și vă veți reîncărca bateriile pentru a face față zbuciumului cotidian.
Acest tărâm este binecuvântat și nu este o întâmplare că de aici au plecat sau au viețuit doi dintre cei trei sfinți dați de județul nostru în calendarul ortodox. Nu este o întâmplare că de aici a pornit în monahism preasfântul părinte Teoctist, întâistătătorul Bisericii noastre Ortodoxe.
Nu este o întâmplare că aici viețuiesc duhovnici cu mult har, care propovăduiesc cu multă căldură și bucurie învățătura creștină. Pe acest tărâm găsiți biserici și mănăstiri frumoase, încărcate de istorie.
Modernizarea Drumului Mănăstirilor, pe care îl inaugurăm astăzi, a fost o provocare pentru Consiliul Județean Botoșani, pentru Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, pentru constructor și pentru toți cei care au fost implicați într-o mai mare sau mai mică măsură în acest proiect, care foarte mulți ani a fost blocat. Împreună am reușit să găsim soluții și să realizăm unul dintre cele mai frumoase drumuri din regiune. Lucrările de modernizare a celor 12,7 kilometri s-au ridicat la o valoare de 37,2 milioane lei (adică 7,5 milioane de euro), din care 30,6 milioane de lei o reprezintă finanțarea atrasă prin PNDL II, iar 6,6 milioane de lei este aportul Consiliului Județean din bugetul propriu.
Astăzi se cuvine să mulțumesc tuturor celor implicați în modernizarea Drumului Mănăstirilor, specialiștilor Direcției Județene de Drumuri și Poduri, ai Consiliului Județean, constructorului, dirigintelui de șantier și nu în ultimul rând părintelui Ghedeon, care a supravegheat îndeaproape acest proiect.
În final reiterez că noi, atât conducerea executivă, cât și aparatul tehnic de la Consiliul Județean și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, formăm o echipă unită, bine sudată care are ca principal obiectiv alinierea județului la cele mai dezvoltate ale țării”, a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
„Proiectul de modernizare a drumului județean DJ 208H sau Drumul Mănăstirilor, cum ne place să-l numim, a fost finalizat iar astăzi, în zi de mare sărbătoare creștinească, a fost inaugurat.
Acești 12,7 kilometri dintre Vorona – Oneaga – Pădureni pot fi străbătuți în cele mai bune condiții, lucrările de modernizare fiind efectuate la cele mai înalte standarde calitative.
Binecuvântarea acestui nou început pentru acest traseu modern, plasat într-un peisaj încântător, vegheat de unele dintre cele mai vechi și frumoase lăcașuri de închinăciune – Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Sihăstria Voronei, Mănăstirea Coșula – a venit de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Proiectul de modernizare a DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni a fost unul complex, care a întâmpinat multe obstacole, dar pe care am reușit să le depășim datorită determinării, muncii și dorinței de a avea o infrastructură rutieră județeană modernă, care să satisfacă cerințele și necesitățile botoșănenilor. Acum, după finalizarea lui cu succes, proiectul va contribui cu siguranță la accederea județului nostru în topul destinațiilor turistice monahale și va spori valoarea acestei minunate zone a județului nostru”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele CJ.
Detalii tehnice modernizare drum:
✅️ Lungime drum modernizat: 12,7 km,
✅️ Platforma drumului: 8 metri (6 metri carosabil și acostamente de 1 metru),
✅️ Suprafața totală a drumului: 67.285 mp,
✅️ Sistemul rutier:
✔️ 12 cm balast,
✔️ 12 cm împietruire,
✔️ geotextil anticontaminator,
✔️ 30 cm balast,
✔️ 16 cm de piatră spartă,
✔️ trei straturi de asfalt care totalizează 18 cm;
✅️ Podețe: 18 podețe noi,
✅️ Poduri: lucrări de întreținere la 3 poduri existente,
✅️ Ziduri de sprijin: 723,5 metri,
✅️ Șanțuri betonate: 22 km,
✅️ Rigole betonate: 314 metri,
✅️ Drenuri: 2,2 km,
✅️ Amenajări drumuri laterale: – 26 ,
✅️ Podețe dalate acces proprietăți: 160,
✅️ Parapet metalic: 2 km,
✅️ Marcaje longitudinale axiale și marginale,
✅️ Amenajări treceri pietoni,
✅️ Semnalizare pe verticală.
✍️ Lucrările au o garanție de 60 de luni








