Invitaţie la Ziua Unirii Principatelor Române

0 482

Joi, 24 ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românescă, sub numele „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti” şi sub conducerea aceluiaşi domnitor: Alexandru Ioan Cuza.

Pentru a marca acest eveniment, Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani, cu sprijinul instituţiilor subordonate MAI şi al municipalităţii botoşănene, organizează o ceremonie militară la Monumentul Domnitorului Al.I. Cuza din Bulevardul Mihai Eminescu.
Astfel, joi, începând cu ora 9:00, va avea loc constituirea detaşamentului de onoare, urmând ca manifestarea propriu- zisă să înceapă la ora 9:30, odată cu întâmpinarea oficialităţilor, urmată de serviciul religios şi depunerea de coroane la monumentul din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Noutatea din acest an este aceea că Imnul de Stat al Românei şi „Hora Unirii” vor fi interpretate de corul Liceului de Artă „Ştefan Luchian”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata