Investiții în modernizarea comunei Dângeni. Claudiu Ilaș: „Continuăm dezvoltarea comunei Dângeni”
După nenumărate investiții în dezvoltarea infrastructurii comunei Dângeni, pornind de la asfaltări de drumuri, modernizarea instituțiilor de învățământ, cămin cultural și sală de sport, Claudiu Ilaș, primarul comunei Dângeni a declarat că investițiile vor continua, proiectele sale fiind mult mai ample. In prezent a fost scoasă la licitație o lucrare de reabilitare a drumurilor din satele Iacobeni și Strahotin, valoarea fiind de peste șase milioane de lei.
„Continuăm dezvoltarea comunei Dângeni, la momentul actual lucrăm la Extinderea sistemului de apă în satele Iacobeni și Strahotin, pasul următor fiind asfaltarea drumurilor sătești din aceste sate, avem contractul semnat cu ministerul dezvoltarii, până la finalizarea licitației se va termina și execuția la Extinderea sistemului de apă, din experiența proiectelor trecute și după cum decurg termenele preconizez că în vara anului 2025 începem execuția lucrării” a menționat primarul comunei Dângeni.