Investiții în educație: Primarul Elena Vrajotis a obținut finanțare pentru consolidarea școlii și grădiniței din Călărași
Investiții în educație: Autoritățile din comuna Călărași au obținut finanțare pentru renovarea integrală a două unități de învățământ.
Primarul Elena Vrajotis a semnat miercuri la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare pentru renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 și Grădinița cu program normal Nr.1 din Călărași. Comuna Călărași prin primarul Elena Vrajotis este singura comună din județ care a obținut finanțare în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic. Astfel comuna botoșăneană se află pe lista sinteză a obiectivelor de investiții pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.
„Dragi călărășeni, iată că în sfântă zi de Mihail și Gavril reușim să aducem acasă investiții pentru educația din Călărași!!!
Comunitatea noastră va primi fonduri europene și fonduri guvernamentale în valoare de10.000.000 lei (100 miliarde lei vechi). Suntem singura comună din județul Botoșani care a reușit să obțină finanțarea prin programul de risc seismic.
Astăzi am semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației două contracte pentru Renovarea integrată a Școlii gimnaziale nr.1 și a Grădiniței cu program normal nr.1 din localitatea Călărași, proiecte care se vor concretiza în lucrări de consolidare și renovare a celor două unități de învățământ.
Se adaugă contractul pentru dotarea cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice a tuturor unităților de învățământ din comuna Călărași. Conform graficului, ne așteptăm ca în primăvară să vedem constructorii la treabă! „, a spus Elena Vrajotis.
18 săli de clasă de nivel preșcolar, primar și gimnazial vor fi dotate cu:
echipamente IT precum tablă interactivă, laptop, imprimantă multifuncțională, cameră videoconferință sau scane- piese de mobilier precum seturi de bănci și scaune pentru elevi, dulapuri depozitare, catedră cu scaun pentru profesori, dar și mochetă sau pernuțe individuale pentru preșcolari;
– materiale didactice necesare pentru toate materiile predate, conform actelor normative aprobate de Ministerul Educației, inclusiv instrumente muzicale, sau tablete grafice;
– dotarea unui laborator de științe cu mobilier, echipamente IT, precum și cu echipamentele necesare desfășurării orelor de fizică, chimie și biologie;
– dotarea unui laborator de informatică cu mobilier și echipamentele IT necesare;
– dotarea unui cabinet pentru educație tehnologică și aplicații practice;
– dotare sală pentru activități sportive.
CĂLĂRAȘI | BOTOȘANI | Renovare integrată a clădirii publice – Școala Gimnazială Nr. 1 Călărași, Corp D, Comuna Călărași, Județul Botoșani
valoare 6.000.000 de lei |
CĂLĂRAȘI | BOTOȘANI | Renovare integrată a clădirilor publice – Grădinița cu program normal nr. 1 din Sat Călărași, Comuna Călărași, județul Botoșani
valoare 2.500.000 de lei |