Intervenții în tot județul ale polițiștilor pentru prevenirea infracțiunilor stradale

Acțiune la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale

La data de 4 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au desfăşurat activităţi specifice de menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenire a infracţiunilor stradale pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și oprite pentru control, peste 75 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile comise de conducătorii auto la regimul rutier.

 

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere.

 

 

Acțiune a polițiștilor la Bucecea și Darabani

La data 4 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea și Secției de Poliție Rurale nr. 5 Mihăileni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, pe raza localităților Bucecea și Mihăileni.

 

În urma verificărilor efectuate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 35 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 certificate de î

nmatriculare.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More