Intervenții ale polițiștilor locali. Tineri amendați pentru distrugere și consum de alcool. Scandalagii sancționați in Centru Vechi
Intervenții ale polițiștilor locali. Tineri amendați pentru distrugere și consum de alcool. Scandalagii sancționați in Centru Vechi
În perioada 31 martie – 03 aprilie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea
nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Botoșani și au
întreprins activități în domeniile:
– Asigurarea ordinii și siguranței publice;
– Fluidizarea traficului rutier și pietonal.
Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un
număr de 48 sesizări telefonice primite de la cetățeni, dar și la un număr de 23 de sesizări ale
polițiștilor locali din Dispeceratul instituției.
În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate,
dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 184 persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale
au întocmit un număr de 94 procese verbale de constatare a contravențiilor, cuantumul total al
amenzilor fiind de 17800 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat
un număr de 11 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice,
iar faptele constatate și sancționate au fost : tulburarea liniștii publice, consumul de alcool, apelarea
la mila trecătorilor, etc. Dintre acestea exemplificăm :
În data de 31.03.2023, în intervalul orar 15:00 – 17.00, polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a două persoane potrivit Legii nr. 61/1991, în zona Cinematografului
Luceafărul și Centru Istoric pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public. În aceeși zi,
în jurul orelor 23.00, pe timpul patrulării în Parcul Curcubeului, polițiștii locali au surprins un grup de șase tineri, care se manifestau gălăgios și aruncau resturi de ambalaje și coji de la semințe pejos. Motivat de cele constatate, a fost dispusă sancționarea contravențională potrivit H.C.L. nr.355/2011 și îndepărtarea din zonă. Tot în aceeași zonă, dar în parcul de joacă amenajat pentru copii, au fost identificați alți patru tineri care foloseau necorepunzător echipamentele destinate celor mici. Polițiștii locali i-au legitimat pe tineri și avertizat cu privire la faptul că prin acțiunile
lor pot distruge echipamentele de joacă, amenajate pentru copii.
În data de 01.04.2023, în jurul orei 09.00, pe timpul patrulării în zona Centru Istoric, polițiștii locali au aplanat un conflict izbucnit între două persoane, dar au dispus și sancționarea acestora cu amendă în cuantum total de 800 lei, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea
faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În jurul orelor 01:10, în urma unei sesizări telefonice, ofițerul de serviciu al Poliției Locale
Botoșani a direcționat patrula auto, pe Bulevardul Mihai Eminescu la un agent econimic, care tulbura
liniștea locatarilor din zonă, prin folosirea unui dispozitiv la care se asculta muzică la volum ridicat. La fața locului polițiștii locali au constatat că cele sesizate se confirmă motiv pentru care a fost dispusă sancționarea contravențională a administratorului localului, care s-a conformat și a dat muzica la un volum mic.
În data de 02.04.2023, la orele 14:55 pe timpul patrulării pe str. Col.V.Tomoroveanu nr.20
in parcul de joaca pentru copii, au fost observate două persoane care consumau băuturi alcoolice și se manifestau gălăgios. Având în vedere cele constatate, s-a procedat la legitimarea si sanctionarea contraventională a celor două persoane cu amendă în cuantum total de 600 lei, potrivit prevederilor
Legii nr. 61/1991.
Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele
predispuse aglomerării și blocajelor rutiere. Pe linie rutieră a fost aplicat un număr de 60 sancțiuni
contravenționale, din care pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 –
oprirea/staționarea interzisă, blocare cale de acces – 25 sancțiuni contravenționale, iar penru
nerespectarea H.C.L. nr. 292/2017 – 35 sancțiuni contravenționale – autovehicule parcate fără
tichet afișat la vedere în parcările publice prevăzute cu parcometre, ocuparea locului de parcare concesionat de alte persoane.







