pas sus

Intervenție contracronometru a pompierilor: Bărbat salvat din mijlocul Prutului

0 252

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care se afla pe o insulă formată în mijlocul râului Prut, în dreptul localității Baranca, a fost salvat de pompierii militari din Dorohoi și polițiștii de frontieră din Darabani, după o intervenție contracronometru.

Epuizat și în pericol de înec, acesta s-a refugiat pe bucata de pământ din mijlocul apei, la aproximativ 20 de metri de malul românesc. Un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani l-a observat și a solicitat sprijinul pompierilor. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o barcă și o ambulanță SMURD, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Cu ajutorul bărcii, salvatorii au ajuns la bărbat, care era conștient, dar în stare de hipotermie. Adus la mal, acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri de specialitate.
Operațiunea de salvare a fost îngreunată de terenul accidentat, malurile abrupte, viteza mare de curgere a apei și lucrul pe timp de noapte.

Cazul a fost preluat de Poliția de Frontieră.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More