Începerea în condiții de siguranță a noului an școlar, prioritate a primarului Flutur

0 117

(CP) Pregătirea unităților de învățământ din municipiul Botoșani pentru începerea noului an școlar în condițiile pandemiei este una dintre principalele preocupări ale conducerii primăriei în această perioadă.

Primarul Cătălin Flutur a vizitat astăzi mai multe școli și colegii botoșănene, purtând un prim set de discuții cu directorii și cadrele didactice în vederea asigurării din timp a condițiilor necesare începerii școlii pe data de 14 septembrie, în oricare dintre scenariile impuse de evoluția numărului de cazuri de coronavirus.

Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Economic, grădinița nr. 6 și școlile nr. 10, 13 și 17 au fost unitățile de învățământ vizitate astăzi de Cătălin Flutur. Concluziile discuțiilor au fost că sunt multe lucruri de organizat pentru respectarea întocmai a condițiilor sanitare impuse, dar că toate acestea pot fi puse la punct în timp util, astfel încât elevii botoșăneni să poată începe noul an școlar peste o lună fără a fi supuși unor riscuri de infectare.

Primarul Cătălin Flutur i-a asigurat pe directori că municipalitatea acordă tuturor școlilor botoșănene sprijinul de care au nevoie pentru a-și îndeplini toate obligațiile sanitare specifice acestei perioade.

În răstimpul de până la începerea noului an școlar, primarul Flutur va continua să viziteze școlile din municipiu pentru a constata la fața locului care este stadiul pregătirilor și ce probleme trebuie rezolvate pentru ca prezența la cursuri a elevilor botoșăneni, după 14 septembrie, să se facă în condiții de siguranță.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata