Incep angajarile la stat. Ministru : „Vom face angajari, s-au pensionat foarte multi”

0 1.320
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat marţi că se vor face angajări în Armata română în domenii de specialitate, arătând că „au ieşit foarte mulţi oameni la pensie, au ieşit ofiţeri, mulţi din zona de comandă”.

„Vom discuta cu premierul, am pregătit un material pentru a se şti exact radiografia armatei române, urmând să stabilim paşii pe care îi vom face. Categoric vom face angajări, au ieşit foarte mulţi oameni la pensie, au ieşit ofiţeri, mulţi din zona de comandă. Trebuie să înţelegem că sunt arme unde nu poţi forma de azi pe mâine. Discutam cu colegii de la Forţele Aeriene că ai nevoie de 5 până la 6 ani să pregăteşti un pilot bun, la fel şi pentru un inginer bun care să meargă în zona aceasta. La fel, la Forţele Navale, poate la Forţele Terestre mai stăm cum mai stăm, dar în zonele acestea speciale nu poţi să aduci omul preluat de pe stradă, să îl faci militar şi să îl aduci acolo. Propunerea este eşalonarea pe un program bine stabilit pentru încadrarea în Armata română. E o nevoie stringentă de oameni la acest nivel”, a spus Fifor, la Europa FM.

Ministrul a afirmat că doreşte o Armată a României solidă, „în care militarii în primul rând să creadă şi după aceea cetăţenii”.

„Când ai jurat credinţă ţării şi te-ai înrolat sub drapel, în momentul acela trebuie să mai şi crezi.(…) Cunosc un militar al Armatei române, rănit în Afganistan, care şi-a pierdut un picior, care a câştigat o medalie la Jocurile Invictus, alergând cu proteză, şi militarul acela mi-a cerut un singur lucru – modificaţi legea să mă pot întoarce în teatrul de operaţii. Acesta este militarul român (…). Armata română înseamnă şi servirea sub drapel.(…) Ne dorim o Armată a României solidă, în care militarii în primul rând să creadă şi după aceea cetăţenii”, a adăugat Mihai Fifor.

El a spus că se gândeşte şi la reformarea învăţământului medical militar, a învăţământului militar în ansamblul său şi a făcut apel pentru o mai bună promovare a Armatei României.

„A vorbit cineva tinerilor din România despre faptul că Armata este în momentul de faţă singura instituţie care oferă un plan de carieră predictibil, stabil. (…)Eu sunt un om pragmatic, nu mă preocup doar de înzestrare, asta e partea vizibilă, mă preocupă şi norma de încadrare, numărul de personal. Niciodată nu o să mai fiu de acord, dacă voi mai fi ministrul Apărării, cu modul în care funcţionează Colegiul Naţional de Apărare. Înainte de a fi ministru sunt dascăl, nu pot să cred că o formă academică de învăţământ poate fi pervertită la nivelul la care uneori s-a ajuns.(…) Colegiul Naţional de Apărare este o formă de pregătire post universitară care are mai multe module şi care din păcate a avut momente în care poate şi-a uitat rolul (..) Nu mă interesează ca cineva să aibă în CV că a absolvit acest colegiu. (…) Avem absolvenţi care încep să aibă alt profil de militar român, sunt şcoliţi în SUA, Franţa, Marea Britanie, nu spun că cei şcoliţi în România nu sunt în regulă, sunt în regulă, dar hai să încercăm să armonizăm totul şi înzestrare şi număr de militar şi pregătirea militarilor”, a mai spus ministrul Apărării.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata