Incendiu provocat de un copac lovit de trăsnet

0 437

În această seară, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Hlipiceni. Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a sunat imediat la 112 după ce un trăsnet a lovit un copac din curte și a aprins deșeurile vegetale, provocând extinderea flăcărilor la o magazie și un șopron.

Intervenția a fost deosebit de dificilă, deoarece drumul spre gospodărie era greu accesibil, ceea ce a făcut imposibilă deplasarea autospecialei până la locul intervenției. În sprijinul lor au venit membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, care au adus o motopompă și un bazin pentru transportul apei, astfel reușind să limiteze extinderea flăcărilor la casa de locuit și la gospodăria învecinată.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More