Incendiu la un depozit de furaje la Băiceni

Depozitați furajele numai după ce au fost uscate în prealabil! În condiții de umiditate ridicată există pericolul de încălzire și autoaprindere.

 

În urmă cu puțin timp, din această cauză o parte din furajele depozitate într-o gospodărie din localitatea Băiceni, au fost cuprinse de flăcări.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtești.

 

Aceștia au constatat că ardea un balot de paie și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul depozit de furaje.

 

S-au salvat 250 de baloți de furaje.

 

Pentru prevenirea incendiilor de furaje, vă recomandăm:

 

▪️ depozitați furajele numai după ce au fost uscate în prealabil;

 

▪️amplasați nutrețurile la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătățile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);

 

▪️îngrădiți și curățați de vegetația uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;

 

▪️amplasați depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;

 

▪️ nu depozitați furajele sub rețelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau de pădurile aflate la distanțe mici față de acestea;

 

-▪️nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveți depozitate furajele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More