locale psd
locale sus

Încă un incendiu provocat de jocul copiilor cu focul – Furaje distruse la Durnești

0 248

Un incendiu violent s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Durnești. Depozitul de furaje a fost cuprins de flăcări după ce copiii unor vecini s-au jucat cu focul în apropiere. Proprietarul a observat incendiul și a sunat după ajutor la pompieri.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Durnești, cu un buldoexcavator. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ opt tone de furaje. Pompierii au intervenit rapid și au împiedicat propagarea flăcărilor la grajdul de animale și la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

 

Ieri, în mai puțin de șapte ore, la Tudor Vladimirescu, George Enescu și Durnești, s-au înregistrat trei incendii generate de jocul copiilor cu focul.

 

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

 

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

 

▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

 

▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

 

▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

 

▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

 

 

 

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

 

▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

 

▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

 

▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

 

▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

 

▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

 

Supravegheați copiii în permanenţă!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata