Guvernul și-a angajat răspunderea pentru restructurarea ASF, ANRE și ANCOM: Reducere de posturi și salarii, mai multă transparență

Luni seara, în cadrul celei de-a patra ședințe comune a Parlamentului, Guvernul României și-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, vizând Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Ședința a început cu aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru, cu majoritate covârșitoare: ordinea de zi a fost aprobată cu 354 voturi „pentru”, 9 „contra” și 10 abțineri, iar programul de lucru cu 359 voturi „pentru”, 6 „contra” și 9 abțineri.

Premierul Ilie Bolojan a venit în fața Parlamentului pentru a asuma răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pe 5 legi din Pachetul 2. În preambul, Bolojan a explicat că situația este una grea, dar nu este timp de „vânătoare de vrăjitoare” și trebuie luate măsuri cât mai rapid.

Bolojan, despre pensiile magistraților: E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000 de lei nu asigură independența

„Pensiile în magistratură ajung și la 40-50.000 de lei. Prin reforma pe care o propunem va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani la sfârșitul căreia pensionarea se va face la 65 de ani. Vechimea în muncă va crește de la 25 de ani la 35 de ani.

Până acum cuantumul pensiei era de 100%, am plafonat la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar și cu această scădere pensiile magistraților rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie.

Am văzut protestele magistraților și vreau să fie limpede că e o lege pentru echitate și pentru încrederea în justiție”.

Bolojan: În situații excepționale este necesar să venim cu măsuri excepționale

Ilie Bolojan, discurs înainte de asumarea răspunderii:

În urmă cu o lună și jumătate am trecut primul pachet de măsuri destinat reducerii deficitului.

Le mulțumesc românilor pentru răbdare și încredere și pentru că au înțeles situația în care ne aflăm și nevoia unor măsuri radicale rapide.

În situații excepționale este necesar să venim cu măsuri excepționale.

Nu am spus adevărul ca să nu supărăm activul de partid, să nu deranjăm oamenii ca să primim voturi.

Prea mult au fost confundate bunele intenții cu performanța. S-au făcut cheltuieli azi fără să se gândească la ziua de mâine.

Trebuie să trecem la acțiune pentru a corecta nedreptățile și pentru a face curățenie.

Aș vrea să vă prezint tabloul funcționării statului nostru: avem risipă, privilegii și sinecuri. În multe locuri fiecare se descurcă cum poate: își angajează rudele, alții își măresc indemnizațiile, alții fac raportări false ca să încaseze mai mult. Aceasta e România pe care ne-o dorim? Aceasta e România pe care vrem să o lăsăm nepoților noștri? Eu zic că nu.

Avem trei direcții: ordine în finanțe, buna guvernare și respectul pentru cetățeni.

Le mulțumesc colegilor de cabinet care au lucrat la acest set de măsuri.

Știu că nu e un pachet perfect dar e un început pentru reașează. Acest set de măsuri aduce echitate.

Dacă va fi nevoie să ajustăm unele politici, o vom face.

Voi continua să spun oamenilor adevărul, nu voi vinde iluzii și soluții deșarte.

Atâta timp cât voi avea sprijinul dvs din Parlament, voi merge înainte.

Cea mai importantă modificare este cea legată de menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri pentru companiile mari, o măsură asupra căreia PSD a insistat puternic. De asemenea, capitalul social al SRL-urilor va fi stabilit în funcţie de cifra de afaceri netă şi se impune o cotă suplimentară de impozitare pentru marile averi.

Principalele amendamente aprobate vizează următoarele aspecte:

Veteranii de război, văduvele acestora, persoanele persecutate din motive politice, etnice şi rasiale, prizonierii, persoanele deportate vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădirea şi terenul aferent locuinţei de domiciliu, precum şi pentru un mijloc de transport deţinute în proprietate sau coproprietate. De asemenea, s-a renunţat la abrogarea prevederilor din legea speciala în domeniul economiei sociale, aceste entităţi beneficiind în continuare de facilitatea fiscală aflată în vigoare şi în prezent.

Cota suplimentară pentru impozitarea marilor averi va creşte de trei ori, de la 0,3% la 0,9%. Astfel, în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,9% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local şi plafonul de 2.500.000 lei; în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,9% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

În cazul autovehiculelor electrice, impozitul pe mijlocul de transport va fi redus de la 80 de lei pe an, la 40 de lei pe an. Decizia are în vedere faptul că printre reformele care sprijină investiţiile din cadrul Componentei 4 – Transport sustenabil din PNRR se numără modificări destinate să stimuleze transportul rutier cu emisii zero si a promova transportul public curat.

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea minimă a capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată se stabileşte în funcţie de nivelul cifrei de afaceri nete raportate prin situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent. Practic, valoarea capitalului social pentru societăţile înregistrate în prezent la Oficiul pentru Registrul Comerţului rămâne neschimbată până la depăşirea pragului de 400.000 de lei. În cazul societăţilor care au înregistrat o cifră de afaceri netă peste 400.000 lei, valoarea minimă a capitalului social este de 5.000 lei. În cazul societăţilor cu răspundere limitată nou înfiinţate, valoarea minimă a capitalului social este de 500 de lei.

Cea de-a cincea – și ultima – ședință a fost declarată închisă. Opoziția are la dispoziție trei zile pentru a depune eventuale moțiuni de cenzură împotriva Guvernului și a celor cinci proiecte.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More